Tristul caz al minorității Rohingya

Actualizată în: 21 Sept. 2018

Daca ați deschis televizorul în ultimele 6 luni, sau ați stat pe Twitter sau Facebook, probabil ați văzut cel puțin un headline legat de refugiații din această minoritate, declarată de Națiunile Unite ca fiind printre cele mai persecutate din lume. Deci, ce s-a întâmplat?


De unde a început totul?


Există aproximativ două milioane de oameni Rohingya. Majoritatea lor se aflau în Myanmar (sau Burma) înainte de noiembrie 2017. Acum, peste 1.300.000 din ei se află în Bangladesh. Majoritatea lor este musulmană, iar o mică parte din ei aderă la hinduism. Myanmarul este format aproape exclusiv de hinduiști. Deși religia este parte din problemă, nu este totul.

Nu este clar cine a venit primul în regiunea Arakan, dar acolo obișnuiau să trăiască oamenii Rohingya. Regiunea a fost cucerită de Imperiul Burmanez în 1785, iar de acolo a început tărăboiul. Au fost comise multe masacre împotriva acestei minorități. Au avut o scurtă perioadă de speranță, după Al Doilea Război Mondial, când britanicii le-au promis independență (care, însă, evident că nu s-a mai împlinit) pentru loialitatea lor față de Regat în timpul războiului. Chiar au avut membri în Parlament, secretari de stat sau alte poziții înalte. Totul s-a schimbat însă în 1962, când o lovitură de stat a adus un regim socialist totalitar care a privat sistematic această minoritate de drepturile sale. În 1982, a fost votată legea cetățeniei burmaneze, care includea 135 de minorități naționale oficiale, mai puțin Rohingya, care a devenit practic o minoritate fără stat, iar la recensământul din 2014 nu au avut nici măcar drept de participare, deoarece statul nu îi recunoaște. În 1989 regiunea Arakan a fost renumită după altă minoritate, minoritatea Rakhine, fapt ce a însemnat o sfidare față de minoritatea Rohingya, care forma mare parte din regiune.

De aici au început valurile de refugiați, masacrele, și revoltele împotriva guvernului, culminate cu violențele din vara 2017, când marea majoritate au fugit din țară.


Status quo

Actualmente, situația din vara 2017 este încă în desfășurare. În data de 25 august 2017, militanți Rohingya Arsa au lansat atacuri asupra aproximativ 30 de posturi ale poliției. Nu este prima oară când se întâmplă așa ceva. În 2012 o femeie din etnia Rakhine a fost violată de bărbați musulmani, etnici Rohingya. Ca răspuns, au fost uciși 10 persoane din Rohingya. Ambele părți au ucis, au ars sate și au violat persoane. Statul Myanmar, însă, s-a implicat activ, susținând etnicii Rakhine, existând dovezi că au fost instigări la violență din partea armatei Myanmarului și susținere logistica a Rakhinilor în conflict. Atunci, la fel ca și acum, guvernul a refuzat să dea declarații, pe motiv că nu știa nimic.

După atacurile din 25 august, a venit iadul pentru orice persoană de etnie Rohingya. Cel puţin 6.700 de etnici Rohingya, printre care 730 de copii sub cinci ani, au fost ucişi numai în prima lună a campaniei militare desfăşurate în vestul Myanmarului în perioada 25 august-25 septembrie (Agerpres), numărul de decese și refugiați fiind subestimat. Orice musulman Rohingya a devenit un suspect, iar tăcerea doamnei Președinte Aung San Suu Kyi (Radio France Internationale Romania) și declarația ei față a de “dezinformările presei internaționale’’ a inflamat și mai tare situația (Wikipedia). Au apărut numeroase rapoarte legate de abuzuri și violari ale drepturilor umane comise de forțele de securitate față de Rohingya. Chiar și astăzi, numeroși etnici Rohingya caută o modalitate de a fugi din țară.

Raportul MSF legat de violențele din august-septembrie 2017 arată că 69% din victime au murit în urma împușcării, 9% în urma arsurilor, iar 5% din cauza bătăilor.


Ce se face pentru a-i ajuta?


Conform datelor oficiale de la Inter Sector Coordination Group, 70% din refugiați primesc mâncare. 100.000 de oameni au primit tratament pentru malnutriție, iar 350.000 de copii sub vârsta de 15 ani au fost vaccinați pentru tetanos, difterie s.a.m.d. De asemenea, 47.000 de latrine de urgență au fost instalate de armata Bangladeshului, statul în care se află din 2017 încoace marea majoritate a etniei Rohingya (BBC). Condamnările au venit rapid din partea Națiunilor Unite, din partea Amnesty International, din partea Departamentului de Stat (SUA) și din partea guvernului malaezian. Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a cerut oprirea violențelor , însă nu au aplicat sancțiuni. Zeid Ra’ad Al-Hussein, șeful departamentului drepturilor umane la Națiunilor Unite a condamnat violențele ca fiind un genocid. Regatul Unit a promis 59 de milioane de lire sterline în ajutor și și-a suspendat programele de antrenare pentru armata birmaneză. China susține însă poziția Myanmarului și a spus că ar trebui să fie susținută încercarea Myanmarului de a-și dezvolta statul. Statul Bangladesh a semnat un tratat de repatriere a refugiaților cu Myanmar, fără a dezvălui mai multe informații.

Cea mai recentă speranță pentru acești refugiați vine de la Curtea Penală Internațională (International Criminal Court), care a declarat că are jurisdicția de a investiga deportările și violențele față de etnicii Rohingya ca fiind crime împotriva umanității (New York Times). Această declarație are un mare impact, fiind singura metodă de a trage la răspundere vinovații.

Până la rezolvarea conflictului este un drum lung, însă trebuie parcurs pentru a demonstra că oamenii sunt capabili și de altceva în afară de violențe, război și crime.


Edduard Sabbagh



32 afișare
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now